In perioadele de pionerat ale instalatiilor de incalzire in pardoseala a aparut si disconfortul termic in unele situatii, datorat neaprofundarii cunoasterii acestora, acestea au produs probleme grave de sanatate avand influente asupra sistemului de circulatie al sangelui, provocarea de dureri de cap, cresterea tensiunii arteriale, transpiratie excesiva. Sa descoperit ca acestea se datorau temperaturii excesive a pardoselii si a inertiei termice a acesteia, sistemul de incalzire fiind inglobat in toata masa acesteia rezultand un volum foarte mare de beton care se incalzea dar care avea si o inertie uriasa fiind foarte greu de termostatat. In urma cercetarilor sa stabilit ca temperatura maxima a pardoselii trebuie sa fie de maxim 28-29 grade ceea ce in cazul instalatiilor vechi ea depasea in mod frecvent 40 grade. Realizarea inglobarii tevilor doar in sapa, aceasta fiind separata de placa de beton printrun strat izolator termic, reduce foarte mult inertia sistemului dar aceasta inertie este totusi necesara altfel ar fi nevoie de un histeresis mai mare al sistemului de termostatare ceea ce ar duce la variatii de temperatura care de asemenea confera la disconfort, de aceea grosimea sapei face parte din fazele de proiectare ale sistemului de incalzire in pardoseala.
Pentru evitarea disconfortului, in sistemele de incalzire in pardoseala, se are in vedere ca temperatura pardoselii sa nu depaseasca 29 grade ( cu unele exceptii care privesc spatiile cu circulatie foarte mica sau baile )si sa se evite o pardoseala cu inertie foarte mare dar si una cu inertie prea mica.
Aceste lucruri, precum si randamentul global al instalatiei, se realizeaza prin proiectarea de la inceput a sistemului si nu executarea lui dupa ureche de catre orice “nea instalatorul” care stie sa puna calti si sa stranga cu clestele niste fitinguri.
Feb
12
12